25 C
Tulcea
26 iulie, 2025

Tragedie aviatică cu repetiție. Povestea pilotului care a murit după ce, în aceeași zi, supraviețuise unei alte prăbușiri. „E un șoc”

Ies la iveală detalii cutremurătoare în cazul tragediei aviatice din Tulcea, în care

, după

ce avionul de mici dimensiuni

în care se aflau s-a pr

ăbușit în zona Gura Portiței din Delta Dunării. Unul dintre ei supraviețuise,

în aceea

și zi, unei alte prăbușiri a unui alt avion, petrecută cu doar câteva ore înainte. A doua oară, însă, bărbatul a murit pe loc alături de colegul pilot care venise să-l preia. Autoritățile au deschis o anchetă amplă, pentru a stabili cauza prăbușiri celor două aparate de zbor.

Primul incident aviatic s-a petrecut duminică,

în jurul prânzului. Pilotul de 53 de ani

și fiul lui s-au răsturnat cu planorul,

în momentul în care încercau s

ă aterizeze la Gura Portiței. Au scăpat nevătămați și nu au anunțat autoritățile, ci au chemat

în ajutor al

ți doi colegi piloți. De data aceasta, pentru tată, avea să fie ultimul zbor.

Dana Costache, jurnalist Digi24: Două aparate de zbor de mici dimensiuni au plecat

n sprijinul celor doi. Unul a decolat de la aerodromul Vădeni din Brăila, altul din Tulcea. Pilotul brăilean l-a preluat pe fiu și l-a dus

n siguranță acasă. Al doilea avion ușor s-a prăbușit imediat după decolarea de la Gura Portiței.

Martorii au sunat la 112 să raporteze incidentul terifiant.

Dan Năstase, purtător de cuv

nt ISU Tulcea: La fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje medicală SAJ Tulcea, un echipaj SMURD Babadag, precum Și reprezentanți ai Serviciului Voluntar Situații de Urgență Jurilovca.

Eugen Ion, primar Jurilovca: Am mobilizat ambarcațiunea din dotare, așteptam să vină și cei de la SMURD cu un echipaj, să putem să ne deplasăm at

t puteam p

n apropierea impactului, dar

ntre timp un elicopter SMURD s-a

ndreptat c

ătre locul accidentului.

Salvatorii din elicopter i-au găsit pe cei doi piloți fără viață. Bărbatul de 53 de ani, care cu doar c

âteva ore înainte supravie

țuise miraculos celuilalt incident, era pilot amator, cu o experiență de 200 de ore de zbor.

Nicu George, prieten cu pilotul decedat: A fost un iubitor al zborului. Tot spunea că atunci c

nd are timp liber,

i place să zboare cu avionul. L-am fotografiat pe cerul Galațiului de multe ori, e un șoc și pentru mine ceea ce s-a

Dosarul a fost preluat de autoritățile aeronautice și Parchetul din Constanța, iar anchetatorii

ă să afle cum s-a petrecut tragedia, dacă a fost vorba despre o eroare de pilotaj sau de o problemă tehnică.

reporteri: Dana Costache, Iulia Stanciu

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/tragedie-aviatica-cu-repetitie-povestea-pilotului-care-a-murit-dupa-ce-in-aceeasi-zi-supravietuise-unei-alte-prabusiri-e-un-soc-3336713

Ultimă oră

Același autor