Mesaj RO-Alert pentru nord-estul județului Tulcea. Sursă foto: Captură
Zona de graniţă a judeţului Tulcea este din nou sub alertă. Miercuri seară, în jurul orei 21:00, localnicii din Tulcea au fost alertaţi prin sistemul RO-Alert să se adăpostească, pentru că „există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian”. Ulterior, purtătorul de cuvânt al ISU Delta – Tulcea a precizat că este vorba despre o „țintă aeriană” care a fost depistată la granița Ucrainei cu România.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-va calmul! Adăpostiți-va în beciuri sau adăposturi de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și pereți exteriori.
Durata estimată: 90 min”, a transmis IGSU în mesajul RO-Alert.
În acest context, purtătorul de cuvânt ISU Delta – Tulcea, Daniel Năstase, a transmis:
„În urmă cu foarte scurt timp, IGSU a transmis pentru nord-estul județului Tulcea, un mesaj de avertizare de alertă extremă, prin care populația din aceste zone este avertizată despre faptul că există posibilitatea de căderi a unor obiecte din spațiul aerian.
Ca și în alte cazuri, structurile cu rol de apărare a granițelor țării au identificat o posibilă dronă în spațiul aerian sau foarte aproape de spațiul aerian al țării noastre. Astfel, au respectat procedura aflată în vigoare, au informat colegii de la IGSU, care au emis acest mesaj de avertizare a populației.
Este un mesaj prin care populația nu trebuie să se panicheze, trebuie să respecte indicațiile care sunt transmise în acest mesaj, iar, dacă observă sau se întâmplă ceva în zona în care locuiesc, sunt îndrumați să sune la 112 și să anunțe acest lucru. În acest moment, nu sunt înregistrate apeluri la 112”.
Purtătorul de cuvânt al ISU Delta – Tulcea a mai precizat: „În aceste situații MApN are anumite proceduri și, ca și în dățile trecute, poliția aeriană este la datorie”.
„În urmă cu aproximativ 10 minute, IGSU a primit o informare din partea MApN despre faptul că radarele existente în zona Dobrogei au depistat o țintă aeriană în apropierea graniței dintre România și Ucraina, mai exact în partea de nord a județului Tulcea”, a mai precizat Daniel Năstase.