27.2 C
Tulcea
9 iunie, 2025

Lista candidaților USR la șefia partidului. Când va fi ales noul președinte după demisia Elenei Lasconi

9 candidați au fost validați în cursa pentru funcția de președinte al USR, anunță reprezentanții partidului. Președintele va fi ales prin vot direct și secret, pe o platformă electronică securizată, de către toți membrii de partid.

În total, 12 membri și-au depus candidatura. Comisia Electorală a USR a validat 9 dintre aceștia, în baza documentelor solicitate prin procedura internă. Candidații validați, în ordine alfabetică, sunt:

1. Violeta Alexandru – USR Sector 5

2. Vasile-Gabriel Filip – USR Constanța

3. Dominic-Samuel Fritz – USR Timiș

4. Constantin Gheorghiță – USR Italia

5. Mihai Mihăilă – USR Bacău

6. Luiza Elena Oancea – USR UK

7. Eduard Răducan – USR Argeș

8. George Ungureanu – USR Tulcea

9. Horea Zaha – USR Bihor

În perioada 11 – 13 iunie va avea loc primul tur al alegerilor, iar în 14 – 15 iunie vor fi centralizate rezultatele. Turul al doilea ar urma să aibă loc în perioada 16 – 18 iunie.

Alegerea noului preşedinte va fi validată la Congresul USR pe data de 21 iunie.

În prezent, conducerea interimară a partidului este asigurată de Dominic Fritz, prim-vicepreşedinte USR.

„Alegerea unui președinte legitim prin votul tuturor membrilor este esențială pentru stabilitatea partidului și pentru consolidarea poziției sale în contextul politic actual,” a transmis conducerea USR.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/lista-candidatilor-usr-la-sefia-partidului-cand-va-fi-ales-noul-presedinte-al-formatiunii-politice-3269187

Ultimă oră

Același autor