Luni, 19 iunie 2023, vor începe lucrările la memorialul dedicat lui Ivan Patzaichin, care va fi amplasat la capătul Falezei din Tulcea, spre Sulina, în proximitatea Muzeului de Artă și care va fi inaugurat pe 8 septembrie, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin.
Ansamblul memorial este realizat de către Consiliul Județean Tulcea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tulcea și cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, la propunerea echipei Asociației inițiată de Ivan.
Memorialul va crea astfel o conexiune între faleză și oraș, prin memoria marelui campion și prin cinci lucrări de artă contemporană.
Poziționarea ansamblului marchează singurul loc unde orașul se intersectează direct cu faleza. Prin acest demers, aici se va naște un spațiu de întâlnire pentru cetățeni și turiști, inclusiv pentru cei care pornesc spre Deltă vâslind – pentru a celebra ideea de „turism responsabil”, atât de dragă lui Ivan.
Cei care vizitează Tulcea vor avea un motiv excelent să parcurgă până la capăt întreaga faleză, ce va reprezenta un spațiu public unic prin acest ansamblu de lucrări de artă.
La baza „columnei” cu pagăi realizate de Virgil Scripcariu vor fi menționați campionii olimpici, mondiali și europeni la kaiac canoe pe care i-a dat lumii acest colț de țară. Unii dintre ei l-au inspirat pe Ivan, iar alții au fost inspirați de el pentru a deveni cei mai buni.
Urmărește România Liberă pe
Cătălin Mihai a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și lucrează în presa centrală din anul 2014. În paralel cu activitatea jurnalistică, a activat ca redactor în cadrul Editurii Universității din București. A lucrat pentru România Liberă ca editor online și jurnalist sportiv între anii 2019-2021, iar din martie 2023 s-a alăturat din nou echipei.
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria,…
Un bărbat de 53 de ani a ajuns la spital, după ce s-a răsturnat cu autoutilitara pe care o conducea în albia pârâului Căprăreţ,…
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a crescut cu…
Sursa: https://romanialibera.ro/sport/alte-sporturi/incep-lucrarile-la-memorialul-ivan-patzaichin/