22.8 C
Tulcea
9 iunie, 2025

Tulcea: Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme, implicate într-un accident/ Şoferul camionului a murit/ Traficul pe DN 22, blocat complet

9 iunie 2025, 16:50

Un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme s-au ciocnit, luni după-amiază, în localitatea Somova din judeţul Tulcea. Primele informaţii arată că şoferul camionului a murit. Traficul rutier pe DN 22 este blocat complet în urma accidentului.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni după-amiază, la un accident rutier petrecut în localitatea Somova, în care au fost implicate un camion înmatriculat în Ucraina şi două autoturisme.

”Din primele informaţii şoferul autocamionului este decedat. Către locul intervenţiei se deplasează un SMURD, o autospecială de stingere şi una pentru descarcerare din cadrul detaşamentului de pompieri Tulcea”, au afirmat reprezentanţii ISU Tulcea.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia este oprită pe ambele sensuri ale DN 22, în urma accidentului, şi se estimează că ea se va relua în jurul orei 18.00.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/tulcea-un-camion-inmatriculat-in-ucraina-si-doua-autoturisme-implicate-intr-un-accident-soferul-camionului-a-murit-traficul-pe-dn-22-blocat-complet-1922405009352025061622061757

Ultimă oră

Același autor